Rosiile sunt de evitat, daca nu sunt foarte dulci. Foarte dulci. Asa cum doar bunicile mele aveu in gradina cu pamant negru si miros de Rai… Ideal (ca informatie energetica si nutritiva) e sa mancam rosii coapte la soare si mai ales culese doar dupa ce s-au copt (asta e valabil pentru toate fructele si legumele “fructe”).
Ii stiu de-un car de vreme pe prietenii mei de la Tomatina (Moara Vlasiei) si zilele trecute i-am vizitat. De dor de multe… Nu stropesc decat cu macerat de urzica si Vitamina L (de la mine), polenizeaza rosiile cu bondari si le apara de “atacatori” plantand in jurul lor busuioc rosu, cimbrisor si levantica (din care o sa va invat sa faceti mai multe feluri de bauturi Zen), le iubesc si plang pentru ele daca le distruge ploaia (cum a fost anul trecut), le culeg cu grija, le livreaza si le expediaza in toata tara.
Am mancat cele mai bune rosii Cherry din viata mea, dulci si colorate ca niste bomboane! Mi-am umplut valiza precum Nea Marin papornita, cu rosioarele astea Cherry incredibile, dar si cu usturoi romanesc (acela cu catelul mic!), cu busuioc, cu leustean, cu patrunjel cu frunza mica, pitica (asta e cel adevarat!) si cu rosii românești: Inima de Bou, Roșii Trandafirii, Roșii Negre de Buzău. Mi-am scos palaria in cinstea lor, am facut o fotografie pentru voi, am incalecat pe-o sa si-am zburat acas’ asa!
